Obiceiuri de trib african

Evident ca am ajuns la varsta maturitatii ca barbat desi in ochii maica-mi tot copilul tembel voi fi ce a aruncat cu rahat productie proprie pe geam in clasa a Ia ca o dovada a inteligentei precoce ce urma sa devin in timp, apoi am pictat si sculptat la sfarsitul anilor 90 usa de la dormitor prevestind artistul in devenire ce ar fi trebuit sa devin, intotdeauna exista forta indrumatoare in persoana tatalui meu care totusi nu a exagerat sa-mi care papuci, bastoane sau sa ma vopseasca in pigment ocru si alb aidoma triburilor africane la initierea tanarului in viata sociala pardon sexuala, asa


sa dansez cu talpile incarcate de caolin uscat in foc adus la stadiul jarului cu urina vecinilor de apartament. Nimic din toate astea nu prevestea examenul maturitatii care in mod surprinzator nu a fost nici incendierea bufetului din bucataria imobilului, nici racheta cu azotat de potasiu dar nici faimosul Bacalaureat si implicit multe alte traznai specifice varstei.

Un ritual de trib in urma caruia fara voia mea s-a decretat ca am ajuns Mare sau asa s-a presupus a fost cel al vanatorii si implicit al asigurarii hranei familiei. Nu am haituit porcul ca un vanator experimentat pe ulitele satului cu vreo sulita cu varf de silex in mana dreapta la concurenta cu alti tineri pictat in culori vii de razboinic pentru ca a existat vestitul targ de carne numit Hala Obor, inarmat fiind cu doua sacose pantecoase m-am trezit cu sacosele pline de carne cat puteam sa duc, cred ca daca aveam sfoara, putem fi constrans sa trag lesul animalului insangerat macar pana la masina, asta find partea usoara cu transportul si vanatoarea, ritualul in sine a constat timp de 2zile si doua nopti in confectionarea a kilometrii de carnati la masina de tocat, fierberea incontinuu in focul iadului intretinut de un aragaz tip Modern a diverselor organe apartinand animalului ucis. M-am descurcat sau asa am crezut eu, apoi timpul s-a derulat si iarasi ritualul uitat si-a pus amprenta asupra mea acest an prin reconfirmarea traditiei si anume inca odata.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pantalonii lui Haplea

Arta de a merge mai departe

Cainele ce a baut prea multa cafea!