Din ciclul: Ai carte n-ai parte

Am plecat astazi cu treaba iar la un moment dat am gasit doua carti aruncate pe jos in zapada in fata blocului. In zona sunt niste copii nerecunoscatori de etnie conlocuitoare ce primesc inutil ajutoare ca oricum nu se schimba la narav si tot cersesc la magazinele alaturate dar toti au IPhone, mi-e sila uneori sa cobor din masina cand ii vad cum vin sa cerseasca instant si cat jaf fac la ajutoarele de orice natura primite de la fel si fel de asociatii umanitare oarbe, poate alti copii chiar au nevoie de asa ceva si primesc astia care nu merita, presupun ca fondul genetic slab nu are solutie de imbunatatire, in cel mai bun caz banul este cel ce le dicteaza deciziile. Nimeni nu ridica aceste carti, dar m-a surprins titlul uneia: Intrusul de Marin Preda o carte ingalbenita de vreme mai putin cunoscuta, citita de mine in liceu, meritul unei Mari Doamne: Profesoara de Romana; asa cu oarecare jena m-am uitat in toate partile am ridicat cartile oricum nefolositoare pentru profani, mai ales ca i-am vazut cum ard jucarii, haine, carti, incaltaminte fara discernamant doar ca sa se incalzeasca, iar banii sunt folositi sa le stinga setea de alcool a parintilor.
Acum sunt mult mai castigat ca am salvat cartile astea si ma gandesc ca asa a fost si cu Closca cu puii de aur data la porci de cine a descoperit-o intaia data.