La raspantia civilizatiilor sau locul unde se termina lumea civilizata, sa vorbim despre ce nu se vorbeste, sa ne amintim despre ce nu se confirma si acum ne ascundem dupa perdeaua trecerii timpului

Eram batran deja pentru angajatori, toamna lui 2016 la 44ani m-a pus in dilema de a nu mai cauta un job in Romania, pentru prima oara patriotismul a fost demontat de irosirea zadarnica in locuri de munca mizere, calatorii zi-noapte prin tara pentru a intretine familia formata din sotie, catel si doua pisici. Suna hilar nu-i asa? Cat ma zbateam, nu realizam decat ca ma irosesc si nu am sanse sa ma ridic din neputinta de a face mai mult. Eram asaltat de exemplele altora ce faceau bani si eu in nemernicia mea nu puteam sa fac mai mult....Sa tii o casa cu facturile platite la zi, o sotie puturoasa ce merge doar la facultate si plimba catelul la 41ani si motiveaza: Nu merita sa lucrezi in Romania ca tara asta nu ofera nimic, chiar ca te intrebi tu ca barbat unde gresesti si daca ai ceva la cap. M-am trezit prin Decembrie 2016 sunat fiind de un Recrutor de specialitate cu sediul prin Timisoara in saptamana intre Craciun si Revelion, proaspat amprentat de alegerile ce se soldasera cu victoria decisiva a PSD....Am dat curs invitatiei si unui interviu pe Skype si un individ ce nu stia o boaba de engleza ma chestiona in germana, prepusul angajatorului imi traducea din germana in Romana si totul s-a rezumat la: Ai permis de conducere cat B-E, C-E si daca stiu sa montez o curea de Distributie la un motor....I-am dat si eu cateva poze cu mine cand inlocuiam un parbriz si altele cand inlocuiam un cilindru de frana si niste saboti la roata spate a unui Ford Tranzit si omul a zis: Good, Good!

Am crezut ca luna ianuarie imi va aduce ceva zile mai linistite si un job acceptabil in Romania de inginer, ma dusesem si pe la niste interviuri la IPSO prin Mogosoaia si apoi la unii ce reparau utilaje industriale prin Jilava dar voiau un sclav trudnic pentru frig si ger, explicatia a fost simpla, le-am vazut hala de reparat utilaje si oamenii colcaiau in niste santuri sapate in hala nefinalizata si partial pline cu o zloata plina de apa infestata cu ulei si intrebandu-l pe viitorul angajator de ce a plecat cel dinaintea mea, mi-a replicat sec: Nu a vrut sa se bage intr-o zi de viscol sub o Perie de curatat(Utilaj de curatat zapada de pe partea carosabila) si l-am dat afara instant....pentru ca statea utilajul si pierdeam bani.

Asa ca am acceptat oferta din Elvetia instant si fara drept de apel de la Kreuszlingen la marea fabrica unde se trambita cu surle si trambite ca voi avea o viata plina de succes pentru fabuloasa suma lunara de 2800CHF=2800USD=2300Euro, am ambalat pisicile si duse la mama, catelul la soacra si la drum.

Acel drum m-a facut sa inteleg ca langa mine se afla o femeie total nepotrivita si vina imi apartinea mie integral, conflictuala si de necizelat, o piatra tara si incapabila in limbaj dar ce se imbata in propriile minciuni. Tot drumul am purtat discutii in contradictoriu si la un moment dat mi-a venit in minte cuvantul "Divort" ca solutie linistitoare.

Am ajuns dupa 1725km masurati din fata blocului pana la imobilul unde am primit cazare parcursi in 2zile si jumatate cu Fordul Tranzit, am stat in faimoasa Vama Nadlag circa 5ore la iesirea din Romania si apoi aer de Ungaria pe faimoasele autostrazi nominalizate cu litera M. Ungaria niciodata nu m-a impresionat ci mai degraba un dezgust, drumuri la fel de cariate ca la noi, intrarea in Austria a fost insotita de o coada de 4km si circulatia pe o singura banda iar apoi drum liber prin tara Austriciei cu zicea Charles Chaplin in Dictatorul, am tranzitat Germania si apoi iar Austria, nici nu iti dadeai seama care era una si care era alta decat dupa niste anoste indicatoare ca trebuia sa ai achitata vinieta....

Jobul a inceput instant a doua zi dimineata la 07.30, oamenii pe acolo nu sunt obisnuiti sa piarda timpul ca la noi cu analize medicale, Resurse Umane, flecaraie sau frecangita inutila, pur si simplu te inregistreaza sa zicem la Primarie, primesti un permis de munca pe o categorie de angajare ce o au listata si inregistrata si pe aceea esti adaugat. Chiriile sunt scumpe si nesimtite, ajung si pleaca de la 1500CHF pentru un nimic adica un Studio adica o garsoniera cu baie si bucatarie proprie si totul este scump pe motivatia seaca ca atat vorbesc si ei in engleza: This a Elvetia!, adica iti convine, daca nu mars la gara......

Au si ei frecangita lor cronica si anume: intre 08.45-09.00 ai o pauza de cafea, apoi pe la 12.00-12.30 alta pauza de cafea si pe la 14.00-15.00 o pauza de masa in care poti face ce vrei si apoi lucrul pana la 16.30 dar atunci gata ai terminat si pleci acasa. Au un principiu sanatos si anume: Leather adica poti lasa si pe maine treaba chiar daca stai cu un resort in mana si ai pregatit montajul lui timp de 2ore inainte dar si alt principiu contradictoriu in timpul programului si anume: Termina treaba ce ai inceput-o, adica destul de neclara ideea.

            Noi romanii ne imprietenim cel mai repede, eu personal nu stiam limba germana ce se vorbea majoritar fluent in jur si in afara de engleza de balta standard credeam ca voi ramane izolat si necuvantator...In prima zi m-am imprietenit sa-i zicem Lurch botezat acum dupa servitorul cu fata de mort viu Frankenstein din familia Adams, un neamt ce facea naveta saptamanal peste lacul Konstanz, un individ absolut intersant, tuns cu capac exact ca Lurch si cu mot de basc...niste cercei circulari gauriti si introdusi in lobii urechilor si aproba exact la prostiile ce le induga alt idiot sirilankez gen IHI, exact un grohait generat de o ragaiala foarte guturala, avea ambele brate tatuate cu un ciocan si un compas ca in stema fostei RDG si pe diagonala cate doua pistoane de motor cu segmenti pe ele incrucisate, sigur cred ca depasea 2,05m iar eu la 1,75 paream un pitic de gradina pe langa el, dar prietenos tipul...la sfarsit de saptamana i-am vazut si perechea, o fata grasa pufoasa si multa, cu pielea alba, ma rog ce mai ii ramasese neacoperit de tatuaje, blonda cu ochi albastrii dar vopsita negru la par si tunsa scurt., ce mai Valorile Familiei Adams. Avea o cabrioleta decapotabila din gama VW Golf 1, indiferent ca era zapada afara fata decapota masina sa intre Lurch ca altfel ii iesea in relief capul prin plafonul textil..... Era din fostul RDG si crescuse in saracia crunta ce se abatuse asupra acestei tari dupa unirea cu RFG.

            Un individ antipatic aparent si vorbaret excesiv s-a dovedit de asemenea Ivan, da pe numele de familie Ruschetov, prietenos din cale afara si tare dezinvolt, aparent prostanac, veteran al unei jumatati de an din prima parte a anului 1989 din Afghanistan, s-a dovedit ca avea la cunostinta aprofundata mai mult de 10 limbi straine, calator din Alaska pana in Canada, pasnic si cu sufletul bun dupa ce-l cunosteai, un ghid bun la hatisul de reguli si oameni din jur, la randul sau avea si el o sotie, o rusoaica blonda si frumoasa ce-i daruise doi copii dar in privinta carora nu voia sa discute.

            Alt personaj total atipic, pe care toti il poreclisera sec: Tiganul, Kay pe numele sau nevazut scris vreodata, de origine pakistaneza, socant sa-l auzi latrand intr-o germana absolut nativa si cu o fata mirata, bulbuca ochii si la tot ce nu mergea tehnic replica dupa ce-si punea mainile in cap exact ca un teatru ieftin: Katastrofen arbeit!Chiar ma gandeam cu haz privindu-l ca un vorbitor de germana cum in al doilea razboi mondial sa se deschida trapa unui tanc Panzer si sa apara capul astuia tipand: Katastrofen arbeit!......

            Acum la rece privind in urma tot ce a urmat de relatat, pot spune ca a meritat si m-am simtit cu adevarat viu, inainte de toate aceste evenimente simteam ca mor cu zile si nu realizasem nimic in viata pana la varsta de 45ani, timpul se derulase intr-o bula de automultumire si plafonare, dar omul atunci cand este pus in fata unor situatii extreme isi da sau nu arama pe fata, nu calitatile il fac mai bun ci competentele de care nici nu are habar sau inca nu stie ce este in stare. Un om poate deveni curajos, ulterior periculos ca rezultatul fricii de prea mult timp petrecut in uzura zilelor trecute si periculos de incitant provocarea devine placuta, chiar simte nevoia sa faca mult mai mult, frustrarea nu exista dar te dezlantui animalic cand incepi sa lovesti cu o lopata plianta si ascutita de poti taia paine cu ea. Iti simti gingiile inundate de sangele dintilor scrasniti si iti place gustul sarat. Dramatic dar singura persoana de care ar trebui sa-ti fie frica, esti chiar tu insuti, pentru ca poti face chiar absolut orice in absenta valorilor si DA slava domnului, exista cateva locuri in care nu mai exista nici un sistem al valorilor si poti fi nebun deja tratat si imunizat iar ziua sa o traiesti din plin exact ca si cum ai fi azvarlit: Intr-un Carusel al Dementei, singura ta grija este sa nu ti se blocheze magazia armei, iar daca se va bloca garantat si confirmat intr-un final sa nu te ia prin surprindere, sa poti lua altceva de jos devenind eficient spre perfect din rezervistul ce in tot stagiul militar a tras doar 5 gloante ca atat mai avea armata de cheltuit in instruirea alocata pentru un absolvent de facultate in Romania anului 1999. Acum sunt doar cumintit si povestirea ce va fi relatata este despre oameni, supravietuire, spiritul de camaraderie ce se naste in situatii de conflict si la final sentimentul ca esti mai special deoarece viata ti-a rezervat si incercarile astea.

Ma opresc pe seara asta si voi continua sa recunosc despre ce nu pot vorbi in urmatoarele zile pentru ca sunt impacat cu mine insumi, stau si scriu dar niciodata nu m-am gandit ca asa ar fi fost firea mea.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pantalonii lui Haplea

Arta de a merge mai departe

Cainele ce a baut prea multa cafea!