Oana cea salbateca-Un mister dezlegat
Oana cea salbateca, da a existat si o fata cu numele acesta in tineretea mea, de multe ori asimilam intrebarea: Ce s-a intamplat cu ea?cand imi vizitam parintii in cartierul unde m-am nascut. Nu a fost decat o nebunie inofensiva inceputa prin toamna lui 94, student fiind veneam de la cursuri seara de seara pe acelasi traseu coborand din metrou pe traseul cel mai lung si ocolitor, am intalnit-o cuminte si timida in fata blocului unde locuia de cateva ori cu ale ei prietene, dar nu aveam nici un numitor comun, nu stiam nici cum o cheama. Dar asa este viata distractiva ca mi-am luat in serios indatoririle de unchi prea putin grijuliu si iresponsabil fata de nepotul meu ce avea 6ani si cu riscul de a-i inocula o educatie gresita am decis sa ma fac "serios" adica sa pozez in Unchiul Meu Modelul Meu, ca eram o pramatie, sau un visator pierde vara, asta numai publicul poate afirma, si cum dovezile arheologice: Fotografice si Fonografice din acea perioada sunt pierdute iremediabil din cauza tomberonului de gunoi o sa insist sa fiu crezut pe cuvant de pionier al Scolii 75.
Aveam o trupa de golani degenerati ce locuiau pe acelasi palier cu parintii mei 4 la numar, disparuti de mult din peisaj, si le-am dat tema de cercetare: Cine-i fata? Evident ca informatia circula repede in zona crepusculara mai ales ca erau si fete de diferite varste 2 la numar in seria fratilor printreusi si am aflat numele: Oana. Insasi parerea proscrisilor a fost unanima: lasa-te de combinatie ca este prea salbateca. In primavara lui 95 odata cu lalelele am luat nepotul ce deja era fascinat de ritualurile de initiere, mai ales ca era plimbat cu masina si primea diverse bonificatii scapat de sub teroarea obosara a lui mama, ce-i promiteam ca-l tin putin si-l restituiam cu intarziere de ore bune, am decopertat multe lalele din spatele blocului si ne-am dus la apartamentul unde locuia Oana. A fost o situatie destul de comica, ne-a deschis si noi i-am dat florile in brate dar ne-a trantit usa in nas. I-am zis nepotului ca este primul pas in viata aceasta sa nu disperi si orice insucces are si o parte buna, macar stim unde am gresit. Mi-a placut tipa mult, era o bruneta frumoasa cu trasaturi inocente, am ramas cu impresia ca ochii ei erau negri, dar salbaticia ei a fost relativ motivul pentru care am decis ca trebuie calcate sentimentele in picioare, desi la un moment dat am mai intalnit-o odata in magazinul Titan.
Acum 4 seri in urma plimbam bichonul Porkita in parculetul din cartierul parintilor si m-am intalnit cu un fost preten de cartier, apoi l-a sunat pe altul si altul si altul, 9oameni periculosi in total, mari acum terorizati de neveste zgripturoaice, copii insetati de sange si vlaga parintilor, ocupam 2 banci fata in fata si radeam de muream unii de altii. La un moment dat am auzit: Tu erai centrul prostiilor?Evident ca eu eram. Iar nevasta celui mai linistit si cuminte din grupa noastra de nebuni, venise sa vada ce-i cu el, cred ca si-n sicriu nu era Oana...., dar am avut un soc: era fata ce detona cu noi rachete si ardeam cauciucuri in groapa in parc. Femeile sunt de neinteles uneori si au alegeri confuze sau ilogice, il luase pe cel mai ........cuminte dintre noi, ii fabricase si doi copii si tot asa a ramas de rea de gura. Ne-a reprosat multe ca noi am fugit, ea are un copil atarnat de mana permanent, si bine ca are copii cuminti ca tatal lor.
Intotdeauna femeile vorbesc mult si pun intrebari gratuite: Ce mai face Oana? Nu aveam de fapt ce sa raspund ca tema lipsea, plecat din cartier de multi ani, doar asimilam permanent o intrebare cu o amintire. Tatiana a fost in acei ani de tinerete un fel de sora mea mai mica si protejata, un pic si confidenta de pierdut vremea aproape zilnic, avea si un catel nelipsit. Eu imi doream o tipa normala, nu una ce dormea imbracata si incaltata in pat cu catelul in brate.
S-au mobilizat cu totii sa dea telefoane, sa butoneze in stanga si dreapta, Tatiana si-a adus aminte cum se numea fratele Oanei si mi-au servit numele si avatarul de facebook al fetei. Era clar ca ne-am simtit cu totii ca o echipa din nou in acea seara, depasisem o bariera de mister ce se risipise ca un nor de fum. De fapt ce mai ma interesa?
Ieri am castigat o prietena veche si poate ca acum 24ani as fi ramas doar cu dezamagirea.
Fiecare are viata lui particulara, de respectat si intimitatea individuala.
Cam atat, daca v-a placut povestea mea va invit sa cititi si noua mea carte:
Unchiul Meu Modelul Meu.
Am decis in incheiere sa unesc articolul acesta si cu Cei 9 oameni periculosi pentru ca vreau sa am o legatura cu acei prieteni ce m-au ajutat saptamana trecuta sa o regasesc pe Oana, dar s-au suparat pe mine ca am dat inapoi in fata realitatii. Ce sa mai dezgropam din trecut?, nici macar nu am simtit nevoia s-o revad, este indeajuns de maritata si la casa ei, iar motivatia expusa: Eram prea mica....... a lamurit misterul.
Voi face in continuare erata celor 9 Oameni Periculosi!
Am urat reuniunile de Liceu, reuniunile de Facultate, reuniunile de tot felul, dar un plic venit la cutia postala la vechea adresa, mi-a atras atentia nu din prisma ca am fost cititorul de al doilea in fata cenzurii numita mama si tata, ce se intrebau ce invitatie poate primi progenitura lor la o carciuma daca nu este betiv omologat. Si eu m-am intrebat ce onoare am de a sta la masa cu 8 CEO pentru ca eu nu sunt. Intors in timp mai concret anul in care am primit cu totii o distinctie Obscura si Neinsemnata acum si anume Pionier Creator I, nu este o mare medie peste mediocritatea ce ne inconjura si uniformiza in scoala generala acum denumita grotesc si taranesc: Gimnaziu, imi aduc si acum bine aminte ca veneau diversi reprezentanti de licee cu profile industriale sau matematice, sa le urmam , nu eram fascinat nici de medicina, nici de geografie, iubeam animalele si imi doream sa le ajut dar in casa noastra spiritul tehnic prima, daca sora ta face politehnica trebuie si tu sa faci asa ceva asa ca am facut mai mult sau mai putin, dar intr-o zi am evadat si am chiulit de la scoala, am luat autobuzul cu un prieten si am ajuns la Casa de Cultura a Elevilor sector 3 Bucuresti, situata undeva langa vechiul spital Caritas. Ne-am dus foarte entuziasmati sa ne inscriem la Navomodelism, dar am constatat ca munca grea de lucru in lemn cu pila si traforasul nu este de noi, acolo se lua de la 0 proiectul de confectionare a navomodelului pe care erau titulari 3 elevi si in medie se lucrau 3-6 luni, asa ca ajungeam la Liceu, si cum romanul este inventiv dar si creativ, ne-am dus ca blatisti si ne-am inscris cu Navomodel propriu la Scoala 70 mai aproape de noi, desi nu aveam nici macar nava construita, ce mai o dovada de impostoritate flagranta. Nu am disperat, aveam cunostinte de electronica relativ bune, am cumparat o carte oricum nevanduta in librarii in acea perioada: Statii de telecomanda pentru modele reduse si Enciclopedia practica a copiilor Vol.I, am cumparat niste masinute chinezesti electrice defecte de pe Lipscani de la magazinul Ciresarii pentru servomotoarele electrice de actionare si chiar un robot defect, inclusiv un rebut de barca cu motor cu fund plat dar cu suportul de baterii ce se rotea cu motorul spart. Ne-am gasit apoi cu un al treilea amator, si am confectionat intai o statie de emisie receptie functionala dupa singurele modele si piese rusesti intr-o carcasa de radio Mamaia, apoi am imaginat un simplu fapt ca elicea unui ventilator cu 3 pale, pus pe bordul unei Dacia 1310 apartinand tatalui unui al 4 lea prieten, ne va fi de folos, prin simpla intoarcere a motorului am montat ansamblul deasupra barcii si am construit un aeroglisor, apoi a aparut un al 5-lea gura casca ce a avut rabdare sa schimbe culoarea oribila din galben in rosu si alb al barcutei cu oja mamei lui si a sorei, ce omor a luat saracul, numai el stie, apoi a urmat personajul nr.6, o fata, sora amicului nr.2 mai mica decat noi cu un an dar ce trebuia sa nu fie lasata nesupravegheata ca avea aptitudini de piromana, in capul si cuvintele ei nu rasunau decat: te omor, iti dau foc la casa cu butelia, deci este clar ca nu se juca cu papusile, si am fost nevoit sa zic la adresa ei vorbe de incurajare: De azi esti baiat. Ceilalti 7, 8, 9 erau fratii Manole, provenind dintr-o familie saraca cu aptitudini deosebite si anume sterpeleau sau reutilizau diverse lucruri aruncate de ceilalti copii. Am reusit sa finalizam jucaria, ne-am inscris la concursul de la Palatul Copiilor in baza carnetelor de elev ai faimoasei scoli nr.75 ca de acolo eram toti si ne-am antrenat pe lacul IOR cateva saptamani bune, noi 3 pe mal si restul sa recupereze barcuta ca iesea din raza de 25 metri de telecomanda radio si inchiriau cu ora o barca de la debarcader sa dea la vasle sa prinda navomodelul ce fugea al naibii de repede pe post de aeroglisor.
Am intrat in concurs ca reprezentatnti ai scolii noastre ca nici nu a fost greu sa ne scriem un document cu antetul scolii sa certifice participarea la concurs pentru simplul motiv ca ne gandisem la toate si anume toti am fost cu randul elevi de serviciu la Cancelaria profesorilor. Nu ne-am asteptat sa fim celebrii sa depasim media cu ambitia de a deveni genii rontaitoare de covrigi uscati dar am luat un meritat loc 2 la intrecere cu altii, poate ca si modelul nostru era mai usor fiind din plastic fata de alte modele greoaie din lemn si acumulatori grei. Am colindat Bucurestiul inainte de concurs deoarece era foarte greu sa gasesti baterii si am cautat faimoasele R6 produse la Elba Timisoara pe principiul ca o cursa nu dureaza mai mult de 20minute deci nu aveam nevoie de mai multa energie, le-am bagat in tevi de PVC de la instalatiile electrice si dopuri de cauciuc la capete cu contacte electrice sa fie usor de inlocuit
Am primit cu totii diplome de care praful s-a ales in atatia ani si faimoasele insigne: Pionier Creator I. Atata a mai ramas fiecare tine o insigna ca amintire, suntem mari, seriosi, unii au si copii relativ mari dar nu au uitat ca si ei au fost la ceva buni.
Timpul a trecut, mergem la un servici si ne amintim ca am fost 9 oameni periculosi.
Aveam o trupa de golani degenerati ce locuiau pe acelasi palier cu parintii mei 4 la numar, disparuti de mult din peisaj, si le-am dat tema de cercetare: Cine-i fata? Evident ca informatia circula repede in zona crepusculara mai ales ca erau si fete de diferite varste 2 la numar in seria fratilor printreusi si am aflat numele: Oana. Insasi parerea proscrisilor a fost unanima: lasa-te de combinatie ca este prea salbateca. In primavara lui 95 odata cu lalelele am luat nepotul ce deja era fascinat de ritualurile de initiere, mai ales ca era plimbat cu masina si primea diverse bonificatii scapat de sub teroarea obosara a lui mama, ce-i promiteam ca-l tin putin si-l restituiam cu intarziere de ore bune, am decopertat multe lalele din spatele blocului si ne-am dus la apartamentul unde locuia Oana. A fost o situatie destul de comica, ne-a deschis si noi i-am dat florile in brate dar ne-a trantit usa in nas. I-am zis nepotului ca este primul pas in viata aceasta sa nu disperi si orice insucces are si o parte buna, macar stim unde am gresit. Mi-a placut tipa mult, era o bruneta frumoasa cu trasaturi inocente, am ramas cu impresia ca ochii ei erau negri, dar salbaticia ei a fost relativ motivul pentru care am decis ca trebuie calcate sentimentele in picioare, desi la un moment dat am mai intalnit-o odata in magazinul Titan.
Acum 4 seri in urma plimbam bichonul Porkita in parculetul din cartierul parintilor si m-am intalnit cu un fost preten de cartier, apoi l-a sunat pe altul si altul si altul, 9oameni periculosi in total, mari acum terorizati de neveste zgripturoaice, copii insetati de sange si vlaga parintilor, ocupam 2 banci fata in fata si radeam de muream unii de altii. La un moment dat am auzit: Tu erai centrul prostiilor?Evident ca eu eram. Iar nevasta celui mai linistit si cuminte din grupa noastra de nebuni, venise sa vada ce-i cu el, cred ca si-n sicriu nu era Oana...., dar am avut un soc: era fata ce detona cu noi rachete si ardeam cauciucuri in groapa in parc. Femeile sunt de neinteles uneori si au alegeri confuze sau ilogice, il luase pe cel mai ........cuminte dintre noi, ii fabricase si doi copii si tot asa a ramas de rea de gura. Ne-a reprosat multe ca noi am fugit, ea are un copil atarnat de mana permanent, si bine ca are copii cuminti ca tatal lor.
Intotdeauna femeile vorbesc mult si pun intrebari gratuite: Ce mai face Oana? Nu aveam de fapt ce sa raspund ca tema lipsea, plecat din cartier de multi ani, doar asimilam permanent o intrebare cu o amintire. Tatiana a fost in acei ani de tinerete un fel de sora mea mai mica si protejata, un pic si confidenta de pierdut vremea aproape zilnic, avea si un catel nelipsit. Eu imi doream o tipa normala, nu una ce dormea imbracata si incaltata in pat cu catelul in brate.
S-au mobilizat cu totii sa dea telefoane, sa butoneze in stanga si dreapta, Tatiana si-a adus aminte cum se numea fratele Oanei si mi-au servit numele si avatarul de facebook al fetei. Era clar ca ne-am simtit cu totii ca o echipa din nou in acea seara, depasisem o bariera de mister ce se risipise ca un nor de fum. De fapt ce mai ma interesa?
Ieri am castigat o prietena veche si poate ca acum 24ani as fi ramas doar cu dezamagirea.
Fiecare are viata lui particulara, de respectat si intimitatea individuala.
Cam atat, daca v-a placut povestea mea va invit sa cititi si noua mea carte:
Unchiul Meu Modelul Meu.
Am decis in incheiere sa unesc articolul acesta si cu Cei 9 oameni periculosi pentru ca vreau sa am o legatura cu acei prieteni ce m-au ajutat saptamana trecuta sa o regasesc pe Oana, dar s-au suparat pe mine ca am dat inapoi in fata realitatii. Ce sa mai dezgropam din trecut?, nici macar nu am simtit nevoia s-o revad, este indeajuns de maritata si la casa ei, iar motivatia expusa: Eram prea mica....... a lamurit misterul.
Voi face in continuare erata celor 9 Oameni Periculosi!
Am urat reuniunile de Liceu, reuniunile de Facultate, reuniunile de tot felul, dar un plic venit la cutia postala la vechea adresa, mi-a atras atentia nu din prisma ca am fost cititorul de al doilea in fata cenzurii numita mama si tata, ce se intrebau ce invitatie poate primi progenitura lor la o carciuma daca nu este betiv omologat. Si eu m-am intrebat ce onoare am de a sta la masa cu 8 CEO pentru ca eu nu sunt. Intors in timp mai concret anul in care am primit cu totii o distinctie Obscura si Neinsemnata acum si anume Pionier Creator I, nu este o mare medie peste mediocritatea ce ne inconjura si uniformiza in scoala generala acum denumita grotesc si taranesc: Gimnaziu, imi aduc si acum bine aminte ca veneau diversi reprezentanti de licee cu profile industriale sau matematice, sa le urmam , nu eram fascinat nici de medicina, nici de geografie, iubeam animalele si imi doream sa le ajut dar in casa noastra spiritul tehnic prima, daca sora ta face politehnica trebuie si tu sa faci asa ceva asa ca am facut mai mult sau mai putin, dar intr-o zi am evadat si am chiulit de la scoala, am luat autobuzul cu un prieten si am ajuns la Casa de Cultura a Elevilor sector 3 Bucuresti, situata undeva langa vechiul spital Caritas. Ne-am dus foarte entuziasmati sa ne inscriem la Navomodelism, dar am constatat ca munca grea de lucru in lemn cu pila si traforasul nu este de noi, acolo se lua de la 0 proiectul de confectionare a navomodelului pe care erau titulari 3 elevi si in medie se lucrau 3-6 luni, asa ca ajungeam la Liceu, si cum romanul este inventiv dar si creativ, ne-am dus ca blatisti si ne-am inscris cu Navomodel propriu la Scoala 70 mai aproape de noi, desi nu aveam nici macar nava construita, ce mai o dovada de impostoritate flagranta. Nu am disperat, aveam cunostinte de electronica relativ bune, am cumparat o carte oricum nevanduta in librarii in acea perioada: Statii de telecomanda pentru modele reduse si Enciclopedia practica a copiilor Vol.I, am cumparat niste masinute chinezesti electrice defecte de pe Lipscani de la magazinul Ciresarii pentru servomotoarele electrice de actionare si chiar un robot defect, inclusiv un rebut de barca cu motor cu fund plat dar cu suportul de baterii ce se rotea cu motorul spart. Ne-am gasit apoi cu un al treilea amator, si am confectionat intai o statie de emisie receptie functionala dupa singurele modele si piese rusesti intr-o carcasa de radio Mamaia, apoi am imaginat un simplu fapt ca elicea unui ventilator cu 3 pale, pus pe bordul unei Dacia 1310 apartinand tatalui unui al 4 lea prieten, ne va fi de folos, prin simpla intoarcere a motorului am montat ansamblul deasupra barcii si am construit un aeroglisor, apoi a aparut un al 5-lea gura casca ce a avut rabdare sa schimbe culoarea oribila din galben in rosu si alb al barcutei cu oja mamei lui si a sorei, ce omor a luat saracul, numai el stie, apoi a urmat personajul nr.6, o fata, sora amicului nr.2 mai mica decat noi cu un an dar ce trebuia sa nu fie lasata nesupravegheata ca avea aptitudini de piromana, in capul si cuvintele ei nu rasunau decat: te omor, iti dau foc la casa cu butelia, deci este clar ca nu se juca cu papusile, si am fost nevoit sa zic la adresa ei vorbe de incurajare: De azi esti baiat. Ceilalti 7, 8, 9 erau fratii Manole, provenind dintr-o familie saraca cu aptitudini deosebite si anume sterpeleau sau reutilizau diverse lucruri aruncate de ceilalti copii. Am reusit sa finalizam jucaria, ne-am inscris la concursul de la Palatul Copiilor in baza carnetelor de elev ai faimoasei scoli nr.75 ca de acolo eram toti si ne-am antrenat pe lacul IOR cateva saptamani bune, noi 3 pe mal si restul sa recupereze barcuta ca iesea din raza de 25 metri de telecomanda radio si inchiriau cu ora o barca de la debarcader sa dea la vasle sa prinda navomodelul ce fugea al naibii de repede pe post de aeroglisor.
Am intrat in concurs ca reprezentatnti ai scolii noastre ca nici nu a fost greu sa ne scriem un document cu antetul scolii sa certifice participarea la concurs pentru simplul motiv ca ne gandisem la toate si anume toti am fost cu randul elevi de serviciu la Cancelaria profesorilor. Nu ne-am asteptat sa fim celebrii sa depasim media cu ambitia de a deveni genii rontaitoare de covrigi uscati dar am luat un meritat loc 2 la intrecere cu altii, poate ca si modelul nostru era mai usor fiind din plastic fata de alte modele greoaie din lemn si acumulatori grei. Am colindat Bucurestiul inainte de concurs deoarece era foarte greu sa gasesti baterii si am cautat faimoasele R6 produse la Elba Timisoara pe principiul ca o cursa nu dureaza mai mult de 20minute deci nu aveam nevoie de mai multa energie, le-am bagat in tevi de PVC de la instalatiile electrice si dopuri de cauciuc la capete cu contacte electrice sa fie usor de inlocuit
Am primit cu totii diplome de care praful s-a ales in atatia ani si faimoasele insigne: Pionier Creator I. Atata a mai ramas fiecare tine o insigna ca amintire, suntem mari, seriosi, unii au si copii relativ mari dar nu au uitat ca si ei au fost la ceva buni.
Timpul a trecut, mergem la un servici si ne amintim ca am fost 9 oameni periculosi.
-Da as vrea sa beau o cafea cu Oana acum dar nu este cea mai buna idee daca trebuie sa fiu sincer, eu sunt cu alta femeie frumoasa si indeajuns de motivata si indragostita de mine sa-i sadesc indoiala ca as fi mai rau ca altii.
Comentarii
Trimiteți un comentariu