Cum sa te tratezi de timiditate in doi timpi trei miscari.
Astazi am realizat ca au trecut foarte multi ani de cand mi-am invins timiditatea in liceu in clasa a 9a printr-o dovada de prostie patentat a fi catastrofala. Am inceput mereu, adica zilnic sa intarzii la ore, initial din cauza ca pierdeam tramvaiul de ora 07,10 minute si-l prindeam pe cel de 07,20minute, evident ca intarziam deoarece nici daca avea viteza luminii, tramvaiul nu putea sa urneasca masina de gunoi la 7.30 de la Hala Traian, am realizat ca era si un mod elegant de a agata fete bune din Liceul Economic si Unirea ce foloseau aceeasi ruta de transport plus ca atunci era si o mare inghesuiala, deci am devenit si comunicativ, dupa intim fara voia mea ca sardelele, nu inainte de a-mi lua initial injuraturi la primele conversatii, nefiind nascut cu un talent de orator desavarsit, dar timpul si perseverenta si-au spus cuvantul, ulterior am beneficiat de crize si rabufniri de gelozie din partea celor cazute in dizgratie ca oferta era mai multa decat putem face fata singur, asa ca am cerut ajutor calificat la colegul meu de clasa Fane, ca asta era mergeam la liceu sa ne desavarsim educatia, nu sa ne ducem boi si sa venim vaci recitand versete din Eminescu, alea-s fabule pentru betivii distrusi de depravare din moldova lor; dar sa nu deviem subiectul prea mult. Am inceput cam mereu sa intarzii la primele ore ale diminetii, sa intru intotdeauna invariant dupa profesor in Arena Tunetului si eram zilnic in centrul atentiei maxime a clasei dornice de ceva nou, stim cu totii cum este sa te vada pret de cateva secunde o clasa intreaga holband ochii la tine si gandind la ce cazna il va supune profesorul pe intarziat, dobandind o celebritate efemera asa intr-un dispret: Ce Pu...... mea a intarziat si retardul asta inca odata. Profesorii de treaba sa nu prelungeasca agonia ma invitau sa intru la pauza si era cam mare rusine sa stai mare magar in fata usii clasei singur pe culoar ca sigur aparea un alt profesor sa te balacareasca putin. In schimb profesorii sadici dadeau dovada de multa inventivitate si harnicie in explicatii pentru ca ma treceau absent desi eram viu la ora si chiar interactionam cu ei, ma penalizau cu o nota proasta uneori si incercau sa ma convinga ca nota nu are legatura cu absenta. Cum o fi legatura asta atemporala: Mort da viu, ma misc deci exist, miscarea Browniana inseamna viata dar eu nu exist cuantic in catalog azi si acum, sunt fiinta tridimensionala impartita in trecut, prezent si viitor cu masa negativa dar iau nota 3 pentru inteligenta in contextul in care eu confirm si legitimez rezultatul fizicii cuantice gen: Ma vezi dar nu-s!
Rezultatul nu s-a lasat asteptat, liceul m-a desteptat, poate nu cu talent in sens pozitiv ca asa este: Orice vitel viitor bou se rodeaza oricat ar fi de nepriceput daca se inhaiteaza cu alte exemplare mai varstnice si harsaite in rumegat apatic, iar exemplele nu au intarziat sa apara. Deja cand am trecut in clasa a 10a pot spune ca am devenit veteran: La ce?La toate prostiile specifice perioadei, dar nu asa de interesante pentru generatia nepotului meu ce ar zice: Lasa-ma, ma plictisesti, lasa-te de poantele astea.
Comentarii
Trimiteți un comentariu